blanche's blog

(blanche):

În cele din urmă, Alexa se va combina cu M3 într-o zi de joi. Toate bune şi frumoase, iar după 6-7 luni ea îi va da papucii pentru că se va fi "plictisit".

Am obosit să ţin blogul ăsta, a cărui minte este suprasaturată de scenarii virtuale.

C'est Le Fin. Si je parais une folle, je peux seulment dire que je suis bien fatiguée.

(M3):

Îmi cer scuze pentru absenţa îndelungată, dar am fost foarte ocupat în ultimul timp. De asemenea, am trecut şi prin multe schimbări în această perioadă. Schimbări care, mai târziu, îmi vor defini personalitatea. Ce poate face un om de 18 ani când se confruntă cu atâta nou deodată? Plus că e mai tentant de încercat decât o ţigară pentru un copil de 14 ani care n-a fumat niciodată. Aşa că... mă las dus de val. Am senzaţia că eu nu trebuie să fac nimic, pentru că toate aceste lucruri mi se oferă "pe tavă".

Peste câteva săptămâni o sa te prind în momentul nefast, când o să intri într-o oarecare baie, iar eu o să te urmăresc. Desigur, văzându-mă şi pe mine întrând după tine, te vei inhiba. Eu nu-ţi voi face nimic însă. Trebuia totuşi să vin după tine, altfel nu aş fi fost Eu. Cum tu o să stai cu faţa spre oglindă şi cu spatele spre mine, eu o să am libertate totală în a face ceea ce voi vrea să fac. Eu doar o să-mi unduiesc degetele firave pe spatele tău de câteva ori. Apoi, nu ştiu cum o să reacţionezi, dar ştiu cum se continuă planul meu. Ştiu că asta cu degetele o să-ţi placă muuuult. Imediat după, îţi va veni să faci două lucruri: unul, să rămâi rece, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar pentru asta va trebui să te lupţi cu instinctele şi trăirile tale interioare; al doilea, te vei supune. Nu mie, ci ţie. Între timp, mă voi plasa cu buzele pe gâtul tău şi-ţi voi spune sincer (atingându-te, în acelaşi timp) "Ce piele fină!...". Mă vei crede mai mult sau

(Vă vorbeşte însăşi blanche, autoarea blogului):

My worst fear:

(Un autor cu vechime):

Nu mai vreau să fiu mamă. Am realizat de curând, foarte senin, că daca aş continua şi aş câştiga lupta începută, nu aş obţine decât un... copil. Un copil care nu va fi în stare să îmi ofere tot ce vreau eu. Aşa că în relaţie m-aş transforma într-un mentor altruist, în care eu aş obţine puţine pe lângă câte aş oferi. Nu am devenit egoistă, vreau doar sa îmi arăt că m-am maturizat şi că ştiu de ce am nevoie. Poate că ştiu prea precis, iar în acest caz căutarea (sau aşteptarea) va fi lungă.
Poate că ar trebui să devin femeia-bărbat, cu amanţi, relaţii scurte, pentru că deja am devenit prea conştientă de dogmele promovate de F. Sau poate că ar trebui să devin femeia-lesbiană şi să fecundez o relaţie în care nu voi iubi, dar în care va fi egalitate şi nu vor exista mentori... decât pe perioade scurte de timp.
Anaïs Nin susţine în "Henry si June" un adevăr cum n-am mai mai auzit de mult: "Bărbaţii slabi le fac pe femei să fie puternice."

Aproape acum 2 ani

(Bianca):

Tocmai mă sculasem şi simţeam atâta fervoare în mine... în toate zâmbetele pe care le dăruiam persoanei din faţa mea.
Stăteam în patul lui. El se îmbrăca. Purta o bluză roşie pe care n-o mai văzusem pâna atunci. Nu-i mai vazusem nici blugii aceia care păreau mai noi, dar nu erau nici en vogue. Însa părul şi-l aranjase cum nu părea că o mai făcuse până în momentul acela. Era senin şi eu eram o copilă. Zâmbeam şi mă afundam tot mai mult în pături, în pături. Nu erau cearceafuri. Era seninătate. Şi un pic de iubire.
Când m-a fixat cu privirea, deja terminase cu îmbrăcatul, iar eu mă gândeam unde-mi fuseseră ochii până în momentul respectiv. Nu văzusem nimic. Actul... totul se pierduse într-un vis dintr-un vis. Am zâmbit din nou. Eram fericită şi el s-a apropiat de mine într-un mod ce sugera protecţie, ocrotire. M-am simţit un copil răsfăţat, iubit. Zâmbeam.
Însă înainte să privim în aceeaşi direcţie şi în sensuri opuse el se uitase în jur. Se uitase la pat. Zâmbea şi el. Se uita la pat. Se uita...